Săptămâna redactorului „altfel”

Ca în fiecare an, săptămâna „Școlii altfel” este și pentru mine săptămâna „redactorului altfel”.

Ieri (29 mai), am fost să-i revăd pe prietenii mei, cei mici, de la Școala nr. 1 din Pantelimon. Copiilor de clasa a II-a le-am citit o povestire din Amintiri din copilării, apoi am vorbit cu ei despre igiena orală, pe baza cărții Igiena orală pe înțelesul copiilor. Am descoperit împreună la ce sunt buni dinții, de ce dinții permanenți nu sunt permanenți și cum să periem dantura în mod corect.

Apoi am fost găzduit de clasa a III-a, copiii alegând prin vot – democrație, nu povești! – să stăm de vorbă despre bani. Le-am arătat cartea Lecții financiare pentru copii și am învățat ce este acela un buget, ce am putea face pentru a câștiga bani și cum să cheltuim banii astfel încât să ne ajungă.

Am întâlnit copii isteți și frumoși, gata să își pună imaginația la treabă.

Astăzi, am continuat seria întâlnirilor cu copiii, de data asta la editură (Viață și Sănătate). Nu mai puțin de 40 de pici de la Grădinița nr. 3 din București au venit să vadă cum „se face cărțile”. Am făcut un tur complet. Am vorbit despre povești, despre ce am vrea să ne facem când vom crește mari… Am mâncat bomboane și am văzut mașinăriile uriașe din tipografie.

Mâine, vor mai veni și alții. Dacă săptămâna este altfel, atunci să fie altfel pentru toată lumea. Chiar și pentru redactori.

 

Ateliere de citit și scris, la școală

Programul „Școala Altfel” mi-a adus o invitație din partea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Pantelimon. Așa se face că, luni, 18 aprilie, am fost „învățător” pentru o zi.

Luni. O dimineață plăcută. Nu începuse încă neobișnuita caniculă de peste zi.

În fața școlii, la poartă, părinții își aduc copiii, prichindeii. Părinții nu au voie să îi însoțească la clasă dacă nu au „hârtie la mână” din partea conducerii. Tații sunt mai sobri. Mămicile în schimb își sărută băiețeii sau fetițele la despărțire, apoi mai stau de vorbă un pic.

13054787_10206262141896771_1808870420_o

„Auzi! Cică azi vine poetu’!” spune una dintre ele. („Ia te uită, sunt așteptat”, îmi zic în sinea mea. Arunc o privire în jur… Da, da, eu trebuie să fiu „poetul” cu pricina.)

Doamna învățătoare Daniela Conu vine la poartă și mă conduce spre prima sală de clasă. Prima oprire, la clasa doamnei directoare — clasa I. Copiii sunt deja acolo. Mă privesc curioși. Au fost anunțați că vine în vizită „domnul scriitor”. Încep. Mă prezint. Le povestesc elevilor cu ce mă ocup. Discutăm despre cărți, despre poveștile lor preferate. Poveștile preferate ale unora sunt din desene animate; e bine și-așa. Le citesc Am găsit o geantă cu bani, apoi încercăm împreună să vedem dacă există și o lecție de învățat în carte.

Citesc apoi poezia „Fabulă cu un balon”. Balonul se tot umflă și se tot umflă și se tot umflă și… Poc! Încercăm să descifrăm mesajul poeziei. Orice lucru are limite care nu pot fi depășite. Întreb: „Uite, de exemplu, dacă ne gândim la prăjituri… câte prăjituri puteți să mâncați?” O fetiță, printre cele mai mici, răspunde: „Eu pot să mănânc 100.” Are voință, serios!

Mă străduiesc să rețin numele copiilor. Le rețin, apoi le uit. Le împart semne de carte, handmade, făcute de mine. Unii copii sunt curajoși, vorbesc. Alții se tem să nu dea răspunsul „greșit”. Le spun că e în regulă. Nu mușc decât câini. Copii, niciodată.

Se sună de ieșire. Aventura continuă. Ajung la clasa a II-a și la clasa pregătitoare. Este ziua unei fetițe. Bunica a adus tort. Primește și „domnul scriitor” o felie. Este excelent!

Trec în fugă și pe la clasa 0. Stau doar 10 minute.

Pe oriunde ajung, sunt fotografiat împreună cu copiii.

13073061_10206262141776768_1266599175_o

Ajung apoi la două clase de a III-a. Aici, copiii sunt așezați în semicerc. Încep ei prin a mă întreba de unde mi-au venit ideile pentru unele dintre textele din Jucărie de hârtie. Intrăm în pâine, cum s-ar zice: adică în subiectul „surselor de inspirație”. Le spun că orice lucru pe care îl observă în jurul lor poate deveni subiect sau măcar punct de plecare pentru un text. Chiar și un vis. Un băiat începe să ne povestească ce a visat în noaptea de dinainte: un dragon cu 7 capete (pe numărate și pe luate!) pe care l-a omorât cu un cuțit.

Copii isteți! Foarte isteți! Îmi place de ei. Sărim de la una la alta, apoi de la alta la una.

Discutăm despre ce ar trebui să conțină o poveste: conflict, personaje, dialoguri, structură etc.

Un elev mă oprește și mă întreabă dacă am mai avut scriitori în familie. „Vrei să știi dacă e moștenire genetică?” întreb eu zâmbind.

Dacă tot sunt acolo, fac și un pic de „omiletică”. Le spun cum ar trebui recitată o poezie astfel încât ceilalți să asculte. „Trebuie să o spuneți expresiv”, le explic. „Aha! Am înțeles!” sare un băiat. „Trebuie să o spunem așa… mai dulce…” Vezi, s-a prins. Am explicat bine.

Timpul zboară. Trebuie să închei. La final, sesiune de autografe — pe Jucărie de hârtie. E mai bună decât sesiunea de examene.

Primesc și flori. „Mulțumesc!”

A fost și pentru mine o zi de muncă… altfel.

P.S. S-au întâmplat mult mai multe decât am povestit. Dar n-am vrut să vă plictisesc. 🙂