Regele tuturor sălbăticiunilor, de Maurice Sendak

Trebuie spus de la început că Regele tuturor sălbăticiunilor (Where the Wild Things Are) este o carte care spune povestea prin ilustrații. Textul este de importanță secundară. Este cartea considerată astăzi cea mai importantă operă a lui Maurice Sendak.

Eroul principal, Max, este un băiețel care, îmbrăcat într-un costum de lup și înarmat cu o furculiță, își fugărește câinele prin casă. Asta până când mama îl ceartă, numindu-l „Sălbăticiune” și îl trimite la culcare fără să îi dea de mâncare. După ce Max intră în camera lui se înfiripă în poveste elementul fantastic. O pădure misterioasă crește în cameră, iar spațiul devine o altă lume. Max se suie într-o micuță ambarcațiune cu pânze și plutește „aproape peste un an” până la „locul sălbăticiunilor”. Întâmpinat de diverși monștri cu gheare lungi, ochi galbeni, coarne ascuțite și figuri grotești, micuțul Max nu se pierde cu firea, ci le îmblânzește printr-un truc magic, iar sălbăticiunile îl fac regele lor.

„Și acum, a răcnit Max, să înceapă tărăboiul sălbatic!”

Imediat după această poruncă a băiatului, Sendak ne oferă nu mai puțin de 6 pagini doar cu ilustrații ale „tărăboiului”. Max și monștrii țopăie, urlă la lună, se cațără în copaci și defilează ca o veritabilă hoardă sălbatică. După o vreme, băiatul se plictisește și pornește pe mare înapoi spre casă. Ajungând în camera sa, descoperă că este chiar noaptea când a plecat – deși doar călătoria dus-întors îi luase nu mai puțin de doi ani – și că mâncarea frumos mirositoare și caldă îl așteaptă pe masă.

Cartea lui Sendak a stârnit controverse la data publicării. Au fost voci care au întrebat dacă este un material adecvat pentru copii. De altfel, se poate spune că Regele tuturor sălbăticiunilor nu a fost singura lui carte pentru copii care a ridicat sprâncene și semne de întrebare. Chestiuni precum atitudinea nepotrivită a eroului față de mama lui, dar și faptul că aceasta l-a pedepsit trimițându-l la culcare fără să-i dea de mâncare au fost printre elementele care i-au nemulțumit pe critici.

Sendak a spus că povestea lui ilustrează modul în care, uneori, copiii, cuprinși de sentimente negative, se retrag în ei înșiși, se refugiază într-o lume imaginară în care ei sunt „șefii”, putând dispune după plac de personajele imaginare de care se înconjoară. Intenția ilustratorului, conform propriilor declarații, a fost să creeze un personaj apropiat de realitate, adică un copil care poate fi și răutăcios sau obraznic.

Povestea imaginată de Sendak iese într-adevăr din tipare, dar nu are cum să îi sperie pe copii. Cred că, dimpotrivă, îi va incita. Orice copil creează, cu ajutorul imaginației, lumi și personaje fanteziste, tărâmuri în care se vede pe sine însuși ca rege, pirat, erou, cavaler, muschetar etc. Aventura micului Max este fără îndoială una imaginară, un vis, poate… O sugerează chiar ilustratorul cărții care include, într-una dintre primele pagini, un tablou ce înfățișează un monstru (o sălbăticiune) de tipul celor pe care băiatul îi va întâlni ulterior, iar tabloul este semnat chiar de Max. El este spiritul creator. Tot ce urmează se naște din creativitatea lui fertilă.

Că Max este un copil obișnuit o sugerează și faptul că, în joaca lui, își construiește singur un cort în interiorul casei. Câți dintre noi nu ne-am aranjat astfel de „culcușuri” în copilărie?

Întoarcerea lui Max din călătoria lui imaginară se petrece în circumstanțe delimitate clar de autor. Băiatul „și-a dorit să fie acolo unde el era cea mai iubită ființă dintre toate”. Or unde anume era locul acesta? Acasă. În plus, mirosul de mâncare pe care el îl adulmecă „dintr-un colț îndepărtat al lumii” este un miros real. Se întâmplă adeseori, chiar și în lumea adulților, ca visele să fie (re)modelate de stimuli reali, exteriori. Când ajunge din nou acasă (când se trezește, adică), băiatul găsește pe masă mâncarea caldă așezată acolo de o mamă iubitoare, inimoasă, pe care nu a lăsat-o sufletul să-și lase puiul nemâncat o noapte întreagă.

Regele tuturor sălbăticiunilor poate fi interpretată și ca o poveste despre curaj. Copiii, mai ales cei foarte mici, se tem adeseori de necunoscut, de lucrurile sau persoanele care, în ochii lor, au dimensiuni sau trăsături exagerate. Tocmai de aceea Max, care nici măcar nu clipește în fața sălbăticiunilor care răcnesc înspăimântător, își dezvelesc colții înspăimântători, își rostogolesc ochii înspăimântători și își arată amenințător ghearele înspăimântătoare, este un exemplu de curaj.

Imaginația, așa cum o sugerează povestea scrisă de Sendak, este (poate fi) o cameră de refugiu, locul unde să ne descărcăm ori să ne regăsim echilibrul. Max se comportă ca orice copil normal care, certat, bate din picior sau trântește ușa și se alege cu o pedeapsă. Criza, pentru a fi trecută cu bine, are nevoie de timp, de un loc special unde copilul să găsească trucul magic prin care să scape de propria furie și să se liniștească. Dacă stăm și ne gândim, cam așa funcționează lucrurile și pentru adulți. În momentele de mare tensiune, oricine are nevoie de un pic de spațiu ca să se poată regăsi. Uneori, lucrul acesta presupune ca, asemenea lui Max, care se alătură „tărăboiului sălbatic”, să dăm frâu liber energiei negative. Orice furtună se descarcă prin fulgere și tunete; apoi, soarele zâmbește parcă și mai frumos decât înainte.

Dintr-un anumit punct de vedere, povestea lui Max este despre nevoia de a fi iubiți. Orice copil, certat de mama lui, își spune în sine sau îi spune acesteia direct în față „că e rea!”. Max simte nevoia să fie iubit. Tocmai de aceea sălbăticiunile îi declară, la plecare, dragostea lor. Iar când revine în camera lui, băiatul descoperă pe masă, în farfurie, semnul clar că este iubit totuși de mama lui.

În ciuda opiniilor contradictorii, cartea lui Sendak i-a adus acestuia un premiu prestigios, respectiv Medalia Caldecott, iar cei care au apreciat această operă a ilustratorului au declarat că scopul cărților pentru copii nu trebuie să fie idealizarea copilăriei.

Există și o poveste interesantă în legătură cu cartea, poveste care este probabil adevărată. Titlul original al proiectului a fost Where the Wild Horses Are (în traducere, Acolo unde sunt caii sălbatici), dar Sendak nu se descurca prea bine la partea cu desenatul cailor. Ursula Nordstrom, editorul său, a fost un pic nemulțumită de lucrul acesta, așa că l-a „înțepat” cu întrebarea: „Dar ce poți desena, Maurice?” Răspunsul simplu al ilustratorului a fost: „Lucruri” (things, în engleză). Până la urmă, lucrurile pe care le-a desenat s-au bucurat de succes.

Publisher’s Weekly, o cunoscută publicație destinată lumii editoriale, a inclus cartea lui Maurice Sendak în lista celor mai bine vândute 150 de cărți pentru copii din toate timpurile, ceea ce, trebuie să o recunoaștem, vorbește despre larga apreciere de care s-a bucurat cartea de-a lungul anilor (adică din 1963 și până astăzi), atât în Statele Unite, cât și peste hotare. Succesul cărții a fost confirmat și de interesul producătorilor de film, concretizat într-o ecranizare a poveștii lui Sendak. Filmul Where the Wild Things Are a fost regizat de Spike Jones și lansat în 2009.

Este un fapt îmbucurător că Editura Arthur a făcut posibilă întâlnirea publicului român cu Regele tuturor sălbăticiunilor, în condiții grafice și tehnice excelente. Cartea a apărut în limba română încă din 2014, în traducerea Roxanei Jeler.

 

Câteva lucruri despre Maurice Sendak

A fost unul dintre ilustratorii talentați ai anilor 1960, 1970, 1980. A ilustrat cărți pentru copii scrise de unii dintre autorii cunoscuți ai vremii, dar a ilustrat și povești scrise de el însuși. De fapt, ar merita spus că, înainte de a-și ilustra prima lui poveste, a ilustrat 80 de cărți pentru copii scrise de alți autori. Prima carte pe care a scris-o și a ilustrat-o a fost Kenny’s Window, carte apărută în 1956. Deși nu sunt cunoscute publicului român, amintesc aici alte câteva cărți pe care Maurice Sendak le-a scris și ilustrat: The Sign on Rosies Door; Higglety Pigglety Pop!; The Nutshell Library; In the Night Kitchen; Outside Over There.

La moartea sa, în 2012, la vârsta de 83 de ani, publicația New York Times a apreciat că Sendak a fost „considerat cel mai important ilustrator de cărți pentru copii din secolul al XX-lea”. Nu degeaba i s-a decernat și cel mai important premiu din domeniul cărților pentru copii; mă refer la Premiul Hans Christian Andersen.

 

Advertisements