Noutăți editoriale pentru copii: GAUDEAMUS 2017

Dragi prieteni (ai cărții pentru copii), știu că așteptați cu nerăbdare Târgul de Carte „Gaudeamus”, ediția 2017. Eu însă nu-l aștept. Din motive personale și agreabile, nu voi putea participa la ediția din acest an. Asta nu mă împiedică totuși să vă dau câteva sugestii privind noutățile editoriale pentru copii pe care ar merita să le căutați, să le răsfoiți și, de vă vor plăcea, să le cumpăcitiți.

Încep cu Editura Humanitas care, cu discreție, a început să publice mai multe cărți pentru copii. Sau, cel puțin, asta este impresia mea. O noutate editorială se distinge în rafturile minihumanitasice, mai precis în colecția „Humanitas Junior”: Întâmplări din secolul trecut. Marile evenimente ale secolului XX de Daniele Aristarco. Este o carte ilustrată de Sara Menetti, scrisă de un italian cu 4 ani mai în vârstă decât mine și tradusă de Patricia Rădulescu, iar tiparul… Ei, bine, habar n-am unde s-a făcut tiparul.

Editura Cartea Copiilor, care, după cum știți, publică pentru copiii de vârste mai mici, se prezintă cu o carte recent apărută, și anume Ziua în care a fugit Somnul de Victoria Pătrașcu. Cartea are ilustrații drăguțo-simpaticissimo-minunate semnate de Ágnes Keszeg (vă rog să observați că am folosit Á, nu A), răsfirate pe parcursul a 36 de pagini (deci este o picture book) cuprinse între coperte cartonate și – zice editura – e pentru copiii cu vârste între 3 și 7 ani.

Fiica Editurii Nemira, adică Nemi, aduce noutăți editoriale de nonficțiune, respectiv colecția „Lumea animalelor”, care include titlurile următoare: Viețuitoare din oceane; Tigri și alte carnivore; Primele ființe; Furnici și alte insecte – toate patru de Olivia Brookes. De asemenea, pe zona de ficțiune am remarcat Lama lama în pijama de Anna Dewdney, carte care face parte dintr-o serie de succes în străinătățuri.

Curtea Veche publică în mod constant și cărți pentru copii, deși, probabil, altele sunt cărțile care îi definesc identitatea. Dintre noutățile „curții vechi” pe palierul copilăriei mi-a atras atenția Omul cu trei minți și alte basme cu tâlc (basme românești repovestire de Răzvan Năstase și ilustrate de Yanna Zosmer). Nu am idee cât vor mai rezista cititorii acestui asediu al recurenței la basmele poporului, dar, deocamdată, Feții-Frumoși, zmeii și Cosânzele-simzienele par pe val. (Ziceți că nu v-a plăcut asta cu… „recurența”!)

Ca de obicei, Editura Litera va avea un stand doldora de cărți pentru copii, cu coperte lucioase și colorate. Dintre noutățile lor editoriale mi-au atras atenția Fetița care iubea renii de Holly Webb și Marea carte de povești ilustrată de Tony Wolf.

Editura Arthur are, ca de obicei, o mulțime de titluri noi (iar la „titluri noi” putem include nu doar cărțile ieșite de la tipar cu 3 ceasuri înainte de deschiderea târgului de carte, ci și pe cele apărute în lunile din urmă). V-aș recomanda (pe nevăzute, adică pe neștiute) două cărți care au fost, în primă fază, manuscrise premiate la concursul „Trofeul Arthur”: Aventurile piratului Ket de Alis Popa și Pericol de Raluca Poenaru.

Nu sunt foarte sigur în privința noutăților editoriale de la Polirom, dar, dacă e să mă iau după rubrica „Noutăți” de pe site-ul lor, romanul Vânătorii de cărți de Jennifer Chambliss Bertman este o noutate și este recomandat pentru categoria de vârstă „12+”. Fiind o carte despre cărți, e chiar tentantă, nu? Și tot în aceeași colecție „Junior” a apărut anul acesta romanul Leul de Joseph Kessel, cu o poveste despre prietenia dintre o fetiță și un leu din Kenya.

Aș pune în listă și o carte nouă de la Editura Vellant, intitulată Marele acoperiș. Poezii pentru copii. Cartea scrisă de Carmen Tiderle și ilustrată de Vali Petridean este recomandată pe site-ul editurii astfel: „Nu-i o carte ca oricare, / Ci e pentru mic și mare”. Am răsfoit-o nițel în librărie și zic că ar trebui să vă uitați cu atenție prin ea înainte de a hotărî dacă o cumpărați sau nu. Nu e pentru toate gusturile și nu se încadrează în toate rigorile… părintești.

Cred că avem și o editură debutantă, respectiv Baroque Books & Arts, o editură care publică niște cărți foarte frumoase, dar care nu este orientată spre segmentul cărților pentru copii. Recent, totuși, a apărut printre noutățile lor editoriale o carte intitulată Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei. Textul este scris de Andreea Micu, iar ilustrațiile sunt realizate de Alina Maria Mărgulescu. Cartea de 72 de pagini le prezintă copiilor o poveste plină de imaginație despre care nu știu nici eu mai mult decât am putut întrezări pe site-ul editurii.

Editura Aramis (da, o cheamă ca pe celebrul muschetar) are, desigur, o ofertă variată (pe care o puteți consulta pe site-ul propriu). Am selectat un singur titlu din bogata lor ofertă, și anume Păsări din pădure și cântecele lor (carte cu sunete). Trebuie să recunosc că ideea în sine sună interesant – o carte cu sunete și triluri de păsări înregistrate în mediul natural!

Nu strică să treceți și pe la Paralela 45, editura adică, o editură care se recomandă „pentru toți”, deci și pentru copii.

Insist pe faptul că toate cele de mai sus sunt doar recomandări în sensul de a le răsfoi voi înșivă. Nu le-am citit și, în consecință, nu pot să recomand mai mult decât răsfoirea. Mai departe, decideți voi.

 

Advertisements