Cei doi teribili se întorc, de Jory John și Mac Barnett

Ideea unei continuări a cărții Cei doi teribili părea teribilă în sine. Putea să iasă bine sau… o biată farsă. Ce ar mai fi putut face în plus faimoșii Niles și Miles, personajele create de Jory John și Mac Barnett, care ne-au amuzat cu aventurile lor din primul volum? Oare o nouă serie de farse ar fi fost suficientă pentru a ridica volumul Cei doi teribili se întorc la nivelul celui dintâi?

cei doi teribili se intrc

Veți decide singuri dacă această continuare a farselor lui Miles și Niles este la fel de distractivă și de captivantă ca volumul 1. Nu că aș vrea să vă influențez cumva, dar eu cred că da, Barnett și John au menținut standardul ridicat.

Aventurile din acest al doilea volum se petrec la un an după ce Niles și Miles s-au cunoscut și au creat celebrul club al farsorilor, numit „Cei doi teribili”. Evident, cartea începe în forță, cu câteva farse simpatice și amuzante puse la cale de cei doi băieți, însă autorii ne pregătesc câteva surprize, cea mai mare dintre acestea fiind înlocuirea directorului Barry Latră la conducerea Academiei de Științe Exacte și Socio-Umane din Valea Ionii de către tatăl său, fostul director Bertrand Latră. După cum se va vedea, Bertrand Latră este un tip muuult mai dur decât fiul său și cu siguranță mai viclean. În scurtă vreme, farsorii se vor trezi în incredibila situație de a nu mai putea face farse în școală.

Îi vom vedea pe Miles și Niles într-o situație inedită, detronați din poziția confortabilă de regi ai farsorilor, adică șomeri cu acte în regulă. Soluția la care se vor gândi este însă cu adevărat neașteptată și, de ce nu, amuzantă, implicând un partener-surpriză.

Cei doi teribili se întorc (The Terrible Two Get Worse) poate fi cartea potrivită pentru un anumit gen de cititori sau pentru copiii cu vârsta potrivită. În ce mă privește, dacă aș fi avut cartea asta prin clasele a III-a și a IV-a, probabil că aș fi recitit-o de vreo douăzeci de ori. Are numeroase dialoguri presărate cu poante și ironii, prea puține (ca să nu spun deloc) descrieri, capitole scurte și ilustrații care sunt integrate textului, contribuind la construirea narațiunii. Ilustrațiile au fost realizate de același talentat Kevin Cornell, care a ilustrat și prima serie de peripeții ale farsorilor.

Am remarcat că, spre deosebire de primul volum, autorii au ales să presare în text referințe la diverse opere literare sau concepte. De exemplu, una dintre profesoare îi învață pe elevi despre diferența dintre propagandă și samizdat. Găsim citate din discursuri și cărți celebre, aluzii la cărți clasice etc.

Deși a fost scrisă în primul rând pentru a amuza (copiilor le plac enorm cărțile pline de umor), Cei doi teribili se întorc are și o frumoasă lecție strecurată printre farsele eroilor săi. Este vorba despre expunerea unor moduri diferite de abordare a educației (Bertrand Latră este exponentul unui mod sau model pedagogic rigid, bazat pe ideea că profesorul este un zeu atotștiutor, iar elevul, sărman posesor al unei minți fragile, căreia trebuie să i se ofere informație, informație, informație), autorii sugerând că unul ar putea fi mult mai atrăgător și mai eficient decât altul.

Bineînțeles (iar asta îi va bucura pe cei care au citit primul volum; apropo, dacă nu ați citit încă Cei doi teribili, este absolut necesar să începeți cu prima carte) că vă veți reîntâlni cu îngâmfatul Josh Latră, nepotul lui Bertrand și fiul lui Barry, ale cărui aere de mic șef vor face deliciul cititorilor.

Cartea a fost tradusă din limba engleză de Laura Sandu și a fost publicată de Editura Arthur.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s