Adeluța a intrat la tipar

Geanina Constantin are un an bun. Nici nu s-a uscat cerneala tipografică pe paginile cărții sale Învață cum să înveți!, că a și dat la tipar o nouă carte: Adeluța și lumea nevăzută a îngerilor.

Sigur, sigur, nerăbdători veți întreba: „Când e gata? Când putem să o cumpărăm?” Răspunsul e clasic: „Nu știu nici eu. Depinde de tipografie.” Dar va ieși sigur de la tipar, mai devreme sau mai târziu.

Tot ce pot să vă spun este că acest proiect editorial pentru copii marchează colaborarea redacției noastre cu o ilustratoare nouă, Teodora Oprea.

Așa că, dragi prieteni, vorba unuia de la televizor, „țineți aproape”. Adeluța e BT deocamdată, adică „bun de tipar”, dar în scurtă vreme va fi BC, adică „bun de citit”.

 

Caută și găsește – cărți pentru preșcolari

Știu că unii părinți se întreabă ce le-ar putea oferi copiilor lor în această perioadă în care o bună parte dintre români au gândul îndreptat spre evenimentul învierii lui Hristos. Ca din întâmplare, am ceva în „sacul” cu cărți…

Sunt două cărți pentru preșcolari, intitulate Caută și găsește. Prima are titlul „Învierea lui Isus”, iar a doua, „Nașterea lui Isus”. Preluate de la Scandinavia Publishing, din Danemarca, cele două cărți sunt gândite pentru copiii de vârstă preșcolară, începând de la cei foarte-foarte mici până la 5-6 ani.

Nu sunt cărți cu multe pagini. Au câte 14 pagini fiecare, dacă includem și copertele. Nu sunt nici foarte mari: 19,7 x 19,7 centimetri, iar copertele și paginile de interior sunt lipite pe mucava (aș zice că grosimea unei pagini este de un milimetru și jumătate), ceea ce le face rezistente. Micuții pot să muște fericiți din ele.

Ilustrațiile realizate de Sandrine L’amour sunt adecvate vârstei preșcolare, adică mai simple, cu personaje drăguțe.

Fiecare spread, adică deschidere de pagini, conține o ilustrație de o pagină, care prezintă o secvență din Biblie, aceasta fiind însoțită de un foarte scurt text care explică ilustrația și de câteva elemente prezentate separat, pe care copilul trebuie să le caute și să le găsească în ilustrația de o pagină.

Cred că aceste două cărți vor fi atrăgătoare pentru copii și îi vor ajuta să se familiarizeze încă dinainte de a merge la școală cu două dintre cele mai cunoscute evenimente din istoria creștinismului: nașterea și învierea Mântuitorului.

Cărțile pot fi comandate de pe site-ul Editurii Viață și Sănătate. Una de AICI, iar cealaltă de AICI. De asemenea, pot fi comandate prin e-mail (scriind la adresa comenzi@viatasisanatate.ro) sau telefonic, sunând la unul dintre numerele următoare: 021 323 00 20 și 0740 10 10 34.

 

Căsuța de lângă râu, de Joyce Neal

Anunț o nouă apariție editorială pentru copii la Editura Viață și Sănătate: Căsuța de lângă râu de Joyce Neal, zisă și „bunica Joyce”.

Este o carte cu amintiri din copilărie. „Bunica Joyce” își amintește cu nostalgie de anii propriei copilării, de întâmplări care, privite din pragul bătrâneții, par haioase sau nesemnificative, dar care, la vremea aceea, au atârnat greu în ochii copilei. Bunăoară, pentru o fetiță de doar 3 ani, să gătească împreună cu mama ei a fost o mare provocare. Toate micile detalii ale vieții de zi cu zi aveau, în mintea fetiței, o amploare deosebită, iar autoarea reușește să le transmită micilor cititori ceea ce a simțit ea atunci.

Sunt sigur că amintirile autoarei vor trezi zâmbetul cititorilor adulți, care se vor regăsi în anumite scene, stârnind totodată uimirea copiilor de azi, care nu sunt obișnuiți cu stilul de viață din prima jumătate a secolului trecut.

Joyce Neal rememorează scene din viața de familie, întâlnirile cu membrii familiei extinse – unchi, mătuși, veri – la sărbători, întâmplări cu jocuri și jucării, vacanțe de neuitat, mici incidente care i-au rămas în minte din cine știe ce motiv, peripeții hazlii și așa mai departe.

Fiecare capitol se încheie asemenea unei scrisori, cu sfaturi și învățăminte. Da, da, da: sfaturi și învățăminte. Să nu uităm că vorbim despre o bunică…

Volumul a fost ilustrat de Șerban Andreescu, are 168 de pagini și interiorul alb-negru.

 

Ziua Internațională a Cărților pentru Copii: 2 aprilie 2017

Sărbătorim, ca în fiecare an, Ziua Internațională a Cărților pentru Copii. Este chiar azi, 2 aprilie 2017.

ZICC este sărbătorită în întreaga lume, acolo unde există bunăvoință și interes, încă din anul 1967. Când cade în ziua de naștere a faimosului povestitor danez Hans Christian Andersen (născut la 2 aprilie 1805) este foarte-foarte bine. Asta a fost și intenția organizatorilor. Când nu, se caută să fie celebrată într-o zi apropiată zilei de naștere a lui Andersen.

Evenimentul este organizat și sponsorizat de International Board on Books for Young People, în fiecare an de o anumită sucursală a acestui ONG.

Anul acesta, ZICC este sponsorizată de sucursala IBBY din Rusia, al cărei reprezentant, Serghei Makhotin, a declarat următoarele:

„Ce bucurie să ții o carte nouă în mâini! La început nu știi despre ce anume este cartea. Reziști tentației de a o deschide la ultima pagină. Și cât de bine miroase! Este imposibil să separi mirosul acesta în componente: cerneală de tipar, clei… nu, chiar nu poți. Cartea are un miros specific ei, unul unic și dătător de fiori. (…) Mulți dintre noi ne-am trezit probabil gândind astfel: «Cartea asta este despre mine!» (…) Când unii băieți sau vreo fată spun: «Nu-mi place să citesc!», îmi vine să râd. Nu-i cred pe copiii ăștia. Mănâncă înghețată, se joacă diverse jocuri și vizionează filme interesante. Altfel spus, le place să se distreze. Iar cititul nu este doar o muncă asiduă în vederea dezvoltării sentimentelor și a personalității, ci este, înainte de toate, o activitate foarte plăcută.”

Aș completa cele spuse de domnul Makhotin cu câteva precizări pe care le consider necesare:

Cărțile și cititul nu garantează succesul sau, cel puțin, nu acel gen de „succes” la care ne gândim automat când auzim cuvântul „succes” – bani, faimă etc. Unii dintre cei care au citit mult, încă din copilărie, au rămas de-a lungul vieții oameni simpli. Nu acesta este motivul pentru care ar trebui să punem cărți în mâinile copiilor. Cititul îi ajută pe copii altfel. Citind, aceștia vor înțelege mai bine lumea din jurul lor, vor găsi echilibrul necesar pentru a face față vieții, vor călători în locuri și epoci unde nu ar fi putut ajunge altfel, vor descoperi modele de viață și vor învăța o mulțime de lucruri interesante.

La multe cărți interesante pentru copii! La mulți „cititorași”! La cât mai multe aventuri citite!

 

Cei treișpe care n-au speriat Vestul. Încă

Ca redactor de carte pentru copii am posibilitatea să mă „joc” din când în când și nu o fac de unul singur. Volumul Amintiri din copilării este în primul rând o joacă de-a copilăria. Și este opera a 12 oameni frumoși (plus subsemnatul) care au avut bunăvoința să „dea din casă”.

Fiecare autor – adică: Dănuț Bărcăcianu, Cristinel Sava, Alina Kartman, Geanina Constantin, Corina Panca, Ion Buciuman, Raluca Mateescu, Cristina Neagu, Bogdan Spiridon, Ligia Stan, Alina Dorcea, Dragoș Gârea și eu – a povestit câte o scurtă întâmplare din propria copilărie. Sunt întâmplări hazlii și cu tâlc. Dar, deocamdată, nu spun mai mult. Vă las să muriți de curiozitate.

Pot doar să vă mai spun că Sebastian Baculea și-a băgat penița în toată povestea asta și au ieșit niște ilustrații MI-NU-NA-TE. Na! Acum chiar că v-am pus pe jăratic!

Nu vă grăbiți să puneți mâna pe telefon! Știu că vreți să comandați cartea, dar, deocamdată, abia am dat-o la tipar. Mai durează un pic. Voi anunța la momentul potrivit.

Tan-ta-naaaa…

Învață cum să înveți!, de Geanina Constantin

Nu îmi amintesc despre școală neapărat cu nostalgie. Școala, așa cum era în copilăria mea, era uneori un chin. Ceea ce se aștepta de la noi era să memorăm și să redăm informațiile memorate. Toceală îi spunea… Acest mod de a învăța era ineficient și nu ne-a ajutat prea mult în viață.

Nu-mi aduc aminte nici de vreun profesor care să ne fi explicat vreodată cum să învățăm. Ne-ar fi prins bine. Ideea că ar fi putut exista un cadru didactic care să dedice un trimestru întreg activității de a ne învăța cum să învățăm ține însă de domeniul literaturii science-fiction. Am fost înregimentați în școală fără ca vreo persoană să ne spună că fiecare om e diferit și, fiind diferit, face lucrurile în felul său, învață diferit și se dezvoltă diferit. Tocmai de aceea am convingerea că volumul pe care vreau să-l prezint aici este un pas important în direcția bună.

Geanina Constantin, trecută și ea prin școala învățatului pe de rost, dar fără rost, a scris cartea Învață cum să înveți! pentru noile generații de elevi, sperând să le poată fi de ajutor în activitatea de învățare. Subtitlul cărții, „Idei pentru îmbunătățirea activității de învățare”, deslușește și mai mult scopul volumului: să îi asiste pe elevi în activitatea de învățare.

Autoarea a scris pentru copii. Li se adresează lor în mod direct. Există desigur, pe acest subiect, și ghiduri sau manuale pentru pedagogi, pentru cei care lucrează ca educatori, învățători și profesori, dar cartea asta este scrisă pentru a fi citită chiar de copii, adică de aceia care au de învățat lecții și de făcut teme, pentru cei care sunt la firul ierbii.

Nu este o carte groasă. Nu vă speriați. Are doar 64 de pagini. Este o carte frumoasă, ilustrată de Oana Ispir (cu care redacția noastră a mai colaborat la realizarea cărții Bunele maniere pentru preșcolari) și sunt sigur că micii cititori vor fi încântați de ilustrațiile color.

Să vă povestesc însă câte ceva și despre conținutul cărții.

Mai întâi, autoarea le spune copiilor că este important să se observe pe ei înșiși și să se cunoască din ce în ce mai bine, să își descopere înclinațiile și abilitățile deoarece succesul învățării depinde de această cunoaștere de sine. Apoi, copiilor le sunt prezentate informații generale, dar interesante, despre creier și despre cum funcționează memoria umană.

Motivația este un alt subiect al cărții deoarece, dacă nu au o motivație corectă sau dacă sunt lipsiți de entuziasm, elevii nu se pot bucura de învățare și de rezultate școlare bune. Cel mai lung capitol este dedicat învățării propriu-zise: ce înseamnă să înveți, cum poți face lucrul acesta, de ce și cum să descoperi stilul de învățare care ți se potrivește și care funcționează eficient în dreptul tău.

Spre sfârșitul cărții, Geanina scrie despre autoinstruire, încurajându-i pe copii să nu se limiteze la a învăța doar ceea ce li se spune și ceea ce li cere la școală, ci să caute să învețe lucruri noi, din domenii care îi interesează sau care îi pasionează.

Cartea are și mici teste care să îi ajute pe copii să înțeleagă mai bine informațiile prezentate.

Învață cum să înveți! este o carte care, cred eu, lipsea de pe piața românească. Sunt multe lucruri de învățat, sunt multe provocări pentru copii la școală și-ar fi păcat ca generațiile de astăzi să continue să meargă pe același drum tocit al… tocelii.

Îmi place mult un citat din carte, care îi aparține lui Nicolae Iorga: „Școala cea mai bună este aceea în care înveți, înainte de toate, CUM să înveți.” Sper că mulți copii vor citi cartea asta și vor învăța nu doar cum să strângă informația în mintea lor, ci și cum să o interpreteze și să o folosească.

Pentru că am început amintindu-mi de școală, închei tot cu o amintire. Am învățat în școală geologie. Tot ce aveam de făcut (dar era mai greu decât pare acum, când scriu despre asta) era să memorez liste întregi cu denumiri de roci, în limba latină. Credeți că mai știu vreo denumire? Sau că m-a ajutat în vreun fel în viață? Iată de ce e valoroasă cartea asta.

Geanina Constantin este redactor de carte pentru copii la Editura Viață și Sănătate. A fost redactor al revistei pentru copii Nota 10 (în perioada 2013-2015). A mai publicat pentru copii Bunele maniere pentru copilul creștin, Peripețiile lui Răsfățel și Bunele maniere pentru preșcolari. În curând, îi va apărea o carte nouă: Adeluța și lumea nevăzută a îngerilor. De asemenea, Geanina este autoarea povestirii „Doi frați și-o mustață”, inclusă în volumul Amintiri din copilării, de asemenea în curs de apariție la Editura Viață și Sănătate.

 

Pippi Șosețica, de Astrid Lindgren

Pippi Șosețica este neîndoios un personaj greu de încadrat într-un tipar anume. Are puteri herculeene, este lipsită de bune maniere, duce o viață dezordonată, nu-i place școala și nu știe să scrie corect, și totuși, în ciuda acestui comportament inadecvat, are o inimă mare și un suflet de aur, fiind o personajă lesne de îndrăgit.

Cartea Pippi Șosețica a fost publicată în 1945. Era la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar copiii aveau nevoie de o eroină puternică și amuzantă, ca Pippi Șosețica. Totuși cartea nu a fost bine primită de publicul suedez de la vremea aceea, având parte de critici severe, de unde se vede că o carte pentru copii are de trecut de filtrele cenzurii părintești.

Din păcate, Pippi Șosețica a fost transformată de diferite voci din spațiul public în altceva decât a intenționat autoarea, și anume să le ofere copiilor o poveste care să-i captiveze și să-i amuze. Dar, pe de altă parte, aș spune că receptarea diferită a cărții – criticată pe de o parte, apreciată pe de altă parte – face proba calității ei. Un text valoros este un text care împarte publicul în cel puțin două tabere.

Pippi s-a născut în urma unui eveniment obișnuit în viața oricărei familii. Fiica autoarei, Karin, era bolnavă și, într-o zi, pe când stătea în pat, a rugat-o pe mama ei, Astrid Lindgren, să-i spună o poveste cu „Pippi Șosețica”. A inventat numele pe loc. „Din moment ce numele [eroinei] era unul remarcabil, trebuia ca aceasta să fie și ea ieșită din comun”, avea să spună ulterior doamna Lindgren. Așa că a început să inventeze tot felul de povești cu această eroină diferită de tradiționalele personaje feminine. Apoi, în martie 1944, pe când ea însăși era imobilizată la pat și nu avea cu ce să-și ocupe timpul, autoarea a început să aștearnă pe hârtie toate poveștile cu Pippi Șosețica pe care le inventase pentru fiica ei.

Unii critici susțin că, în deceniul al patrulea al secolului trecut, autorii de literatură pentru copii începuseră să separe cărțile în „cărți pentru fete” și „cărți pentru băieți”. În acest context, Pippi a fost un personaj aparte, necanonic, atrăgător pentru ambele genuri în egală măsură. Ca fată, era atrăgătoare pentru fete. Ca „băiețoaică”, Pippi avea priză și la cititorii-băieți.

Dar cine este Pippi Șosețica (pe numele ei suedez Pippi Långstrump)? Mai întâi de toate, trebuie spus că numele complet al eroinei este Pippilotta Merindela Persiana Minta Aluefraim Șosețica, fiica lui Efraim Cioraplung. Este o zvârlugă de fetiță, în vârstă de 9 ani, cu părul de culoarea morcovului, prins în două codițe împletite, care stau țepene în sus, cu nasul plin de pistrui, cu o rochiță peticită în fel și chip, pe care și-a cusut-o singură, cu ciorapi de culori diferite și pantofi largi, de vreo două ori mai mari decât picioarele fetiței. Pippi este puternică. Este neobișnuit de puternică. Faptul că poate să-și ia calul pe sus și să-l mute de colo-colo spune totul despre puterea ei. Orfană (mama a murit când Pippi era foarte mică, iar tatăl a dispărut în timpul unei furtuni pe mare), micuța Pippi se mută în Vila Villekulla, proprietate rămasă de la tatăl său, împreună cu Musiu Nilsson – maimuțica ei – și cu calul amintit deja.

Lui Pippi îi place să facă lucrurile pe dos sau, în orice caz, să nu se conformeze standardelor. Așa se face că doarme cu picioarele pe pernă și cu capul sub plapumă, iar când gătește își întinde aluatul pe podea deoarece – spune ea – are nevoie de spațiu. Refuză să le dea ascultare adulților, chiar și atunci când aceștia reprezintă forme de autoritate – polițiști, învățătoare, adulți în general. Însă ceea ce este cu adevărat atrăgător pentru publicul cititor este faptul că, deși este o eroină revoltată, Pippi se situează totuși, într-o manieră neobișnuită, de partea binelui. Reperele ei sunt corecte, chiar dacă, intenționat ori ingenuu, alege în mod repetat să iasă din tipare sau, altfel spus, să meargă mai mult pe lângă drum (dar în direcția acestuia).

Personajele-martor ale cărții sunt doi copii cuminți, Tommy și Annika Settergren, care locuiesc în casa vecină Vilei Villekulla. Și când spun „cuminți”, mă refer la copii obișnuiți, care locuiesc cu părinții, se îmbracă potrivit, merg la școală, învață și fac tot ceea ce face un copil cuminte. Comportamentele, replicile și atitudinile neobișnuite și de-a dreptul caraghioase ale lui Pippi sunt evidențiate permanent prin reacțiile pline de uimire ale celor doi frați. Annika este exact opusul lui Pippi. Lindgren pune însă în cei doi „martori” admirație față de neobișnuita Pippi. „Annika, zi tu că nu-i bine că s-a mutat Pippi aici!” observă Tommy la un moment dat. Iar sora lui îi întărește convingerea: „Ba da, clar!”

După primele capitole, introductive, în care facem cunoștință cu personajele, cu felul lor de a fi și cu tabieturile lor, urmează capitole pe care le putem considera povestiri de sine stătătoare, fără alte legături între ele decât personajele în sine. „Pippi se joacă leapșa cu polițiștii”, „Pippi începe școala”, „Pippi stă cocoțată pe poartă și se cațără în copac”, „Pippi organizează o excursie”, „Pippi merge la circ”, „Pippi este vizitată de hoți”, „Pippi merge la o cafea”, „Pippi salvează vieți” și „Pippi își serbează ziua de naștere”. Fiecare capitol îi aruncă pe eroii ei într-o scurtă aventură care se și încheie la sfârșit de capitol.

Astrid Lindgren a inventat personajul ca să-i facă pe plac fiicei sale și, cu siguranță, a dorit să o amuze pe acestea. Umorul este una dintre principalele trăsături ale textului și se naște în maniere diverse. O sursă de umor o reprezintă amintirile (sau născocelile) lui Pippi care, în mod frecvent, se referă la călătoriile sale în cele mai diverse colțuri ale lumii și la obiceiurile ciudate ale oamenilor de acolo. „În Brazilia, toată lumea umblă pe stradă cu un ou pe cap”, spune Pippi, care, după cum am amintit deja, doarme cu picioarele pe pernă și capul sub plapumă deoarece „așa se doarme în Guatemala”. Niciodată nu știi dacă fetița vorbește serios când enumeră asemenea absurdități sau dacă e vreun dram de adevăr în ele, iar autoarea nici nu-și lămurește cititorii, lăsându-i pe ei să decidă ce să creadă. La urma urmei, în lumea lui Pippi Șosețica orice ar fi posibil…

Apoi, foarte amuzante sunt și situațiile în care – iar aici copii trăiesc sentimentul minunat al anticipării – micuța eroină urmează să confrunte personaje care, în mod normal, ar fi mai puternice decât un copil obișnuit (polițiștii, hoții, circarul Adolf cel Tare etc.), dar pe care Pippi le biruiește datorită puterii sale ieșită din comun. Cititorii știu că Pippi va fi mai tare în cele din urmă și abia așteaptă să vadă ce față vor face personajele care au avut nefericita idee de a se lua de ea.

Personajele „negative” din Pippi Șosețica sunt, de fapt, adulții în general. Pippi este, în felul ei, o variantă feminină a lui Peter Pan, un copil care refuză să se conformeze așteptărilor lumii adulte, să crească și să se maturizeze. În felul ei, Pippi se opune schimbărilor, compromisurilor și monotoniei pe care le aduce intrarea în viața de adult.

Știu părinți care, luând în mână cartea asta și citind-o, s-ar teme că micuța Pippi ar putea fi un model negativ pentru copiii lor. Pe de altă parte, am toată încrederea că micuții cititori au suficientă perspicacitate pentru a detecta abaterile de comportament ale lui Pippi. Tocmai de aceea se vor amuza pe seama lor, pentru că sunt derapaje de la ceea ce este obișnuit. Dacă Pippi ar duce o viață obișnuită, mergând zilnic la școală ca să stea cuminte în bancă, iar apoi să se întoarcă acasă și să-și facă temele, ar mai fi interesați copiii să citească despre ea?

Cartea Pippi Șosețica a fost publicată de Editura Arthur, în 2014, în traducerea Andreei Caleman. Volumul include ilustrațiile realizate de Ingrid Vang Nyman (1916-1959) pentru ediția originală a cărții.